P******* T*******
CreditorS********* C********** C********* T*******
DebitorAdmite cererea introductivă formulată de către reclamantul creditor P******* T*******, pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva pârâtei debitoare S********* C********** C********* T*******, şi, în consecinţă: În temeiul art. 72 alin 6 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S********* C********** C********* T*******, cu sediul în comuna Teregova, sat Teregova, . În temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează administrator judiciar provizoriu pe Cabinet individual de insolvenţă Mircea Boboşa, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu provizoriu de 1.500 lei, până la prima adunare a creditorilor. În temeiul art. 74 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Obligă pe pârâta debitoare S********* C********** C********* T*******, judeţul Caraş-Severin, ca în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva sa, să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 99 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii împotriva debitoarei S********* C********** C********* T*******, de către administratorul judiciar, debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, şi publicarea notificării într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai acestuia. În temeiul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, se stabilesc următoarele termene, care vor fi cuprinse în notificarea ce se va comunica potrivit art. 99 alin. (1) din aceeaşi lege: a) Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei, la data de 27.02.2023; b) Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe, la data de 20.03.2023; c) Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor la data de 18.04.2023; d) Stabileşte că prima şedinţă a adunării creditorilor debitoarei va avea loc la data de 27.03.2023. Convocarea creditorilor pentru prima şedinţă a adunării creditorilor se va face de către administratorul judiciar ce a fost desemnat în cauză. Fixează termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014 la data de 22.02.2023. Contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor pot fi depuse la tribunal în termen de 7 zile de la data publicării tabelului în B.P.I.. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. În temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune comunicarea prezentei sentinţe civile prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei - procedura generală - împotriva pârâtei debitoare S********* C********** C********* T*******, către Tribunalul Caraş-Severin şi Judecătoria Caransebeş, pentru a se da eficienţă dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 06 aprilie 2023. Executorie. Cu apel în 7 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri prin publicarea sa în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În cazul exercitării căii de atac, cererea se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2023.
Hotarare intermediara 2/2023 din 12.01.2023În temeiul art. 44 din O.G. nr. 92/2003, respectiv al art. 47 din Legea nr. 207/2015, Pune în vedere reclamantului creditor, P******* T*******, să facă dovada comunicării, către pârâta debitoare, S********* C********** C********* T*******, a următoarelor acte administrativ fiscale: titlurile de creanţă pentru sumele având ca obiect impozitul pe clădire, respectiv impozitul pe teren; titlurile executorii emise ca urmare a neachitării creanţelor la scadenţă; somaţiile de executare silită şi celelalte acte de executare silită, întocmite pentru recuperarea creanţei pretinsă faţă de societatea debitoare. Pune în vedere reclamantului creditor, P******* T*******, să depună la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, hotărârile Consiliului Local prin care a fost stabilită chiria pentru imobilele ce fac obiectul prezentei cauze, precum şi modul de calcul al chiriei. Dispune recitarea părţilor cu exemplarul secund al notelor de şedinţă depuse de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, cu menţiunea de a depune, la dosarul cauzei, punct de vedere cu privire la aceste note. Pune în vedere Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara să indice temeiul de drept în baza căruia formulează notele de şedinţă, precum şi obiectul acestora.
Incheiere de sedinta din 10.11.2022