B** C************ S***** P** C******* U******** B*** S***
PetentU******** B*** S** P*** S*** M********* Ş* A********
CreditorC**** E******
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite, formulată de petentul Cîmpulungeanu Marius-Georgel-Sarmis, executorul judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, la stăruinţa creditoarei Unicredit Bank SA, şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită prin executorul judecătoresc Cîmpulungeanu M.G.Sarmis a titlului executoriu: Contractul de credit nr.531159 din 3.07.2017 emis de Unicredit Bank SA, pentru suma de 7.318,90 lei reprezentând debit restant, dobândă restantă şi penalită?i, la care se adaugă dobânzi şi alte costuri, calculate până la data achitării integrale, precum şi a cheltuielilor de executare, împotriva debitorului C**** E******. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu mai sus menţionat, simultan ori succesiv prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată la data de 1 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 01.02.2022