S**** V*****
Apelant ReclamantA** B*** R****** S*
Intimat PârâtF**** B*** R****** S*
Intimat PârâtP****** B*** R****** S*
Intimat PârâtS**** V*****
ApelantConstată că a fost suspendată din oficiu judecarea cauzei, inclusiv a cererii de acordare a ajutorului public judiciar, ca urmare a ivirii conflictului negativ de competenţă. Pronunţată, astăzi, 27.05.2022, şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 27.05.2022Admite excepţia necompetenţei materiale procesuale, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Secţiei a IV-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. În temeiul art. 136 alin. 1 raportat la art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă constată ivit conflictul negativ de competenţă. În temeiul art. 136 alin. 1 şi alin. 2 raportat la art. 134 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei şi înaintează dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a Civilă, în vederea soluţionării conflictului de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată, astăzi, 27.05.2022, şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 866/2022 din 27.05.2022îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 29.04.2022