L****** M****
ReclamantT*** B***
PârâtM********** T**** D****
PârâtT*** E******** G*******
PârâtT*** S****
PârâtAdmite, în parte, cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de petentele Ţile Biji şi Ţile Ecaterina, ambele domiciliate în comuna Valea Lungă, str. Victoriei nr. 199, jud. Alba şi, în consecinţă : În temeiul art. 6 lit. d rap. la art. 8 alin. 2 din OUG nr. 51/2008, dispune reducerea taxei judiciare de timbru datorate cu 50%, respectiv de la 3331 lei la 1665,5 lei. Dispune plata eşalonată a taxei de timbru în cuantum redus de 1665,5 lei, în 15 tranşe lunare de câte 111 lei fiecare, până la data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna martie 2022. Respinge, în rest, cererea ca neîntemeiată. În temeiul art. 14 al. 2 din OUG nr. 51/2008, le pune în vedere petentelor faptul că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părţi vor fi în sarcina lor, precum şi posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar în cazul prevăzut la art. 17 al. 2 din OUG nr. 51/2008. Un exemplar din încheiere se comunică organului fiscal competent şi constituie titlu executoriu. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 03.03.2022.
Incheierefinalacameraconsiliu209/2022 din 03.03.2022