M********** I*****
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. J. P. Mureş. Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul M. I. (cu CNP şi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâta C. J. P. Mureş (cu datele de identificare). Constată existenţa dreptului reclamantului la stagiul de cotizare realizat ca timp util, în perioada 1983-1991 în care reclamantul a desfăşurat o activitate normată la cooperativa agricolă de producţie şi a realizat volume de muncă, după cum urmează: - 150 de norme raportat la 150 planificate, în fiecare dintre anii 1983, 1988, 1990-1991; - 140 de norme raportat la 140 planificate, în fiecare dintre anii 1984, 1986-1987, 1989; - 160 de norme raportat la 160 planificate, în anul 1985. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 31 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 729/2022 din 31.05.2022Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 31 mai 2022, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2022amână cauza pentru suplimentarea probatoriului cu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 05.04.2022