A******** C***** C******
ReclamantAdmite cererea. Constată îndeplinite condiţiile legale de fond şi de formă privind alegerea unui nou preşedinte, modificarea componenţei Consiliului Director şi schimbarea sediului petentei A******** C***** C******, conform Hotărârii Adunării Generale nr. 1 din 30.05.2022. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut în acest sens de Judecătoria Mizil, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Prezenta încheiere şi înscrisurile doveditoare se comunică, în copie, Ministerului Justiţiei, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive. Odată cu efectuarea înscrierii, prezenta încheiere se comunică din oficiu, pentru evidenţa fiscală, organului financiar local, cu menţionarea numărului de înscriere în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Prezenta încheiere, însoţită de copii de pe statutul asociaţiei, se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Mizil. Pronunţată astăzi, 06.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 107/2022 din 06.12.2022Amână pronunţarea la data de 06.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2022