D****** V*****
InculpatÎn baza art. 396, alin. 1 şi 4 C.pr.pen. raportat la art. 83 C.pen. stabileşte în sarcina inculpatului D.V. pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336, alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C.pr.pen. În baza art. 83 C.pen., amână aplicarea pedepsei închisorii astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 82 C.pen., ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85, alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86, alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85, alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Neamţ. În temeiul art. 90, alin. 1 C.pen., inculpatului nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. Potrivit art. 404 alin. 3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen., în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 272 C.pr.pen. şi art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpatul D.V. la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, azi, 11.11.2022.
Hotarare 223/2022 din 11.11.2022În temeiul dispoziţiilor art. 391 alin. 1 şi 2 C. pr. pen.,stabileşte data deliberării, redactării şi pronunţării Sentinţei la data de 11.11.2022 când aceasta va fi pusă la dispoziţia părţilor, şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 10.11.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2022