G****** I***
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în dosar penal nr. 444/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, în care s-a emis rechizitoriul din data de 07.09.2022, privind pe inculpatul G****** I***, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G****** I*** (cu datele de mai sus). Prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu şi inculpatului. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 14.10.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara208/2022 din 14.10.2022