C******* T***** D****
InculpatB***** E******** P***** D** C***** J*********** A*****
PetentÎn temeiul art. 511 C.pr.pen. constată îndeplinită punerea în executare a măsurii educative neprivative de libertate, stabilită prin sentinţa penală nr. 3/2022 din data de 13.01.2022 a Judecătoriei Agnita, rămasă definitivă la data de 08.02.2022 prin neapelare, pronunţată în dosarul nr. 615/174/2021, luată faţă de inculpatul: - CLOPOTAR TRAIAN DĂNU?, măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni, sub coordonarea şi supravegherea Serviciului de Probaţiune Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 C.pen., inculpatul având obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară sau formare profesională şi de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Sibiu la datele fixate de acesta. Aduce la cunoştinţă inculpatului conţinutul dispoziţiilor art. 123 C.pen. „(1) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune: a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta; b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă; c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă. Pune în vedere persoanei sancţionate Clopotar Traian Dănu? (în prezent major), totodată şi părintelui acestuia Ciurar-Dumitru Iovuţa, că au obligaţia să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, cu sediul în Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr. 76, jud. Sibiu, la data de 11 martie 2022, ora 1000, în scopul informării cu privire la condiţiile de executare a măsurii educative. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 martie 2022.
Hotararecameraconsiliu18/2022 din 09.03.2022Amână cauza la data de 09.03.2022, ora 12,oo, pentru ca persoana sancţionată să se prezinte în instanţă însoţit de cel puţin unul dintre părinţi.
Incheiere de sedinta din 02.03.2022