C**** Ş* I****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 17.10.2022 în dosarul penal nr. 360/P/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, înregistrat pe rolul Judecătoriei Săveni sub nr. 2032/297/2022, la data de 19.10.2022, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul Curcă Ionel...,pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 C.p., Dispune începerea judecăţii cauzei penale ce are ca obiect rechizitoriul emis la data de 17.10.2022 în dosarul penal nr. 360/P/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, privind pe inculpatul CURCĂ IONEL. Copie de pe prezenta încheiere se comunică, de îndată, procurorului şi inculpatului. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 20.12.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara296/2022 din 20.12.2022Amână deliberarea, pronunţarea şi redactarea încheierii la data de 20.12.2022. Pronunţarea va avea loc prin punerea încheierii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 05.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2022