S******** S*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1156/P/2021 din data de 12.09.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, privind pe inculpatul STRONSCHI ŞTEFAN, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C.pen. şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul STRONSCHI ŞTEFAN. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 31.10.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara2036/2022 din 31.10.2022