C****** F*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen., constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 11.07.2022 în dosarul nr. 5416/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul C****** F***** trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. (1) C.pen., şi uz de fals, faptă prev. de art. 323 C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C****** F*****. Copie de pe prezenta încheiere se va comunica, de îndată, inculpatului şi procurorului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 27.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacamerapreliminara845/2022 din 27.09.2022