C****** S******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 695/P/2019 din data de 12.09.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, privind pe inculpatul C****** S******, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C.pen., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C****** S******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 31.10.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara2039/2022 din 31.10.2022