Dosar 20591/94/2022/a1 din 16.09.2022

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20591/94/2022/a1
Data dosar:
16.09.2022
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.10.2022 la ora 08:30

    Complet: C4 CP
  • Soluţionare

    În baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4925/P/2021 din data de 12.09.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, privind pe inculpatul MATEI ALEX-RĂZVAN, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 2 C.pen., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul MATEI ALEX-RĂZVAN. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 31.10.2022.

    Incheierefinalacamerapreliminara2041/2022 din 31.10.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD