C********** P*** B*****
InculpatP******** D* P* L**** T********* B****
Reprezentant legalÎn baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 2 şi alin. 4 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, constată legală şi temeinică şi menţine măsura arestului preventiv dispusă prin Încheierea penală nr. 72/DL/2021 din data de 30.12.2021 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor în dosarul nr. 5011/111/2021, definitivă prin necontestare, faţă de inculpatul C. P. B., trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal. Potrivit art. 362 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, verificarea subzistenţei temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul C. P. B. urmează a se realiza în tot cursul judecăţii, însă nu mai târziu de 60 de zile, termen calculat de la data pronunţării prezentei încheieri. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.03.2022.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 07.03.2022