R** & R** S** P*** R**** L****
ReclamantU*** M******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta RCS & RDS SA , în contradictoriu cu pârâtul U*** M******. Dispune obligarea pârâtului la plata sumei în cuantum de 110,45 lei, reprezentând debit principal, la plata sumei de 430 lei reprezentând justă despăgubire – contravaloarea discountului şi diferenţei nefacturate din preţul telefonului mobil Allview P10 life, la plata sumei de 600 lei reprezentând justă despăgubire – contravaloare activare serviciu ?i utilizare re?ea abonament optim nelimitat, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate cu privire la suma de 110,45 lei, asupra debitului cuprins în fiecare factură, începând cu cea de-a 10-a zi a lunii următoare expirării termenului de plată prevăzut în cuprinsul fiecărei facturi, şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul la plata sumei de 58,80 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă. Executorie. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bra?ov. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei azi, 09.12.2022.
Hotararecameraconsiliu10312/2022 din 09.12.2022