B***** I******
ReclamantA****** J******** P***** P**** S* I******** S****** T****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta B***** I****** în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Timiş, având ca obiect anulare act administrativ. Anulează în parte Decizia nr. 2790/31.03.2022, în ceea ce priveşte data de la care reclamanta este îndreptăţită la acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990. Obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să stabilească dreptul reclamantei la o indemnizaţie lunară de 700 lei pentru fiecare an de prizonierat, în cuantum de 50% din indemnizaţia părintelui, începând cu data de 01.12.2020. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.07.2022.
Hotarare 706/2022 din 25.07.2022