B***** G*******
ReclamantG******* R*******
PârâtM********* S********
PârâtC*** N******** D* A******** D* S*******
PârâtA****** N******** A M************** Ş* A D************* M*******
PârâtRespinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâţi. Admite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul BG în contradictoriu cu pârâţii GR, MS, CNAS şi ANMDMR. Obligă pârâţii ca, fără somaţie şi fără trecerea unui termen, să asigure reclamantului, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), tratamentul cu medicamentul Olaparib (denumire comercială Lynparza), până la soluţionarea definitivă a litigiului care face obiectul dosarului nr. 205/33/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, calea de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în data de 01.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 94/2022 din 01.04.2022în vederea refacerii procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 18.03.2022