C****** E****** G*****
InculpatR**** I***
Parte responsabilă civilmenteT********** I****
Parte vătămatăÎn temeiul art.396 al.1, art.375 Cod procedură penală, art.120, art.114 alin.1 şi art.115 alin.1 pct.1 lit.d Cod penal, aplică inculpatului minor C. E.-G. (…), cu domiciliul în sat (…), măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de 6 (şase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art.228 al.1 -art.229 al.1 lit.b, al.2 lit.b Cod penal cu apl. art.113 al.3 Cod penal. În baza art.121 alin.1 lit.a, e Cod penal, impune inculpatului C. E.-G. ca, pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice, să urmeze un program de formare profesională şi se prezinte la Serviciul de Proba?iune Iaşi la datele fixate de acesta. În temeiul art. 121 al.3 C.pen, supravegherea măsurii şi executarea obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă penală se vor efectua sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Iaşi. Atrage atenţia inculpatului C. E.-G. asupra consecinţelor comportării sale şi asupra dispoziţiilor art.123 C.pen, potrivit cărora, dacă nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse de instanţă ori săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va dispune înlocuirea măsurii luate cu o măsură educativă privativă de libertate. După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va face aplicarea art. 511 C.pr.pen. Constată că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, de la 28.01.2022 până la data de 29.01.2022 inclusiv. În baza art.404 alin.4 lit.b C.pr.pen. rap. la art.399 alin.1 C.pr.pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul C. E.-G. prin Ordonanţa nr.386/P/2022 din 29.01.2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui. În baza art.215 alin.1, alin.2 lit.a, b, h şi j Cod procedură penală, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul C. E.-G. va fi obligat să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi ?i libertă?i, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat. - să nu depăşească limita teritorială a judeţelor Iaşi şi Vaslui decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu se deplaseze în localuri, baruri, discoteci sau alte asemenea locuri publice; - să nu participe la adunări publice; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art.215 alin.3 teza finală Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite, măsura preventivă a controlului judiciar va fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat - în speţă IPJ Iaşi – Biroul Supravegheri Penale- va verifica periodic respectarea măsurilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului, iar în cazul în care va constata încălcări ale acestora va sesiza, de îndată, instanţa de judecată. O copie după încheiere va fi comunicată persoanelor şi instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 215 alin. 5 Cod procedură penală. Măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat va înceta de drept la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conf. art.241 al.1 lit.c C.pr.pen. În baza art.399 al.4 C.pr.pen, dispoziţiile cu privire la măsura preventivă din prezenta hotărâre sunt executorii. În temeiul art.112 al.1 lit.e C.pen, dispune confiscarea de la inculpatul C. E.-G. a sumei de 500 lei, obţinută din vânzarea cabalinei. DVD-ul cu nr.449408/17.01.2022, înaintat de urmare, ulterior înaintării dosarului de urmărire penală, respectiv, la data de 17.03.2022, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, aflat la Camera de Corpuri Delicte a Judecătoriei Vaslui, fiind înregistrat la poziţia nr.54/2022 din Registrul Corpurilor Delicte, va fi păstrat la grefa instanţei, urmând a fi pus la dispoziţia altor instanţe, dacă va fi solicitat, şi va fi arhivat împreună cu dosarul cauzei la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.25 al.1 C.pr.pen., constată că persoana vătămată T. I., domiciliată în (...), nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art.272 rap. la art.274 alin.1 C.proc.pen., obligă pe inculpatul C. E.-G. la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Sumele de 627 lei-onorar avocat oficiu Cam.prelim.-av. Leuştean Felicia-deleg. nr.503/2022, şi de 868 lei -onorar avocat oficiu fond-av. Leuştean Felicia -deleg. nr.1145/2022, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţe, conform art.405 alin.1 C.p.p., azi, 27.06.2022.
Hotarare 762/2022 din 27.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 27.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2022În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 22.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2022