S****** A***** D******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte contestaţia. Anulează Decizia nr. 294191/12.08.2021. Obligă intimata să emită o decizie prin care să stabilească pensia cuvenită contestatorului, începând cu data de 29.06.2021, cu luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual şi a veniturilor din spor festive şi spor ore suplimentare atestate prin adeverinţa nr. M 06.605.02/5512/25.05.2021 eliberată de METROREX SA, prin înlocuirea sumelor contributive cu cele din salariile realizate lunar pe perioada din adeverinţă. Obligă intimata la plata către contestator a diferenţelor dintre pensia plătită şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, calculate de la data de 29.06.2021 la zi. Respinge în rest celelalte pretenţii. În temeiul prev. art. 453 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat acordat parţial). Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 06.06.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3800/2022 din 06.06.2022Amână pronunţarea la data de 06.06.2022 pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată. Pronunţată azi 23.05.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.05.2022Amana pronuntarea la data de 23.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.05.2022