T**** C****** A****
Apelant InculpatÎn baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul T**** C****** A**** împotriva sentinţei penale nr. 242/D/19.10.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul 2079/110/2022. Desfiinţează în parte sentinţa apelată, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: Descontopeşte pedeapsa principală de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului T**** C****** A****. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului T**** C****** A**** pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b cp contopeşte pedeapsa, astfel cum a fost redusă, cu pedepsele principale aplicate de instanţa de fond pentru infracţiunile prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 şi art. 16 alin. 1 din Legea 19472011, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. În baza art. 422 noul cpp deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată prin arest preventiv de la 19.10.2022 la zi. În baza art. 275 alin. 3C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia inculpaţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 18.01.2023.
Hotarare 45/2023 din 18.01.2023În temeiul art.391 alin.2 C.p.p. stabileşte data pronunţării la 18.01.2023, când va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.12.2022 prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2022Termen la 08.12.2022 faţă de cererea de amânare
Incheiere de sedinta din 17.11.2022În temeiul art. 68 Cod procedură penală raportat la art. 64 alin. 4 Cod procedură penală admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Finică Adrian Octavian. În temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.11.2022.
Incheiere abtinere din 15.11.2022