Dosar 2080/30/2021 din 31.08.2022

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2080/30/2021
Data dosar:
31.08.2022
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia a II-a Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.11.2022 la ora 09:00

    Complet: A3
  • Schimbat în parte

    Respinge apelul declarat de reclamanţii ŢACU ADELA MANUELA, ŢACU MADALIN, ŢACU MAYA MARIA, ŢACU PAUL, ŢACU GHIORGHITA, BASTEA MIHAI şi BASTEA LENUTA, în contradictoriu cu pârâta OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP SA şi cu intervenientul forţat BALOI ADRIAN, împotriva sentinţei civile nr. 189/05.04.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2080/30/2021, având ca obiect pretenţii. Admite apelul declarat de pârâta OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP SA, în contradictoriu cu reclamanta ŢACU ADELA MANUELA, împotriva aceleiaşi sentinţe. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că reducere la echivalentul în lei la data plăţii al sumei de 28000 Euro cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligată pârâta în favoarea acestei reclamante. Respinge apelul declarat de pârâta OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP SA, în contradictoriu cu reclamanţii ŢACU MADALIN, ŢACU MAYA MARIA, ŢACU PAUL, ŢACU GHIORGHITA, BASTEA MIHAI şi BASTEA LENUTA. Definitivă. Pronunţată azi, 9 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 663/2022 din 09.11.2022
  • Sedinta din data de 01.11.2022 la ora 09:00

    Complet: A3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 09.11.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2022
  • Sedinta din data de 26.10.2022 la ora 09:00

    Complet: A3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 01.11.2022

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD