Dosar 2085/86/2022 din 30.06.2022

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2085/86/2022
Data dosar:
30.06.2022
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.12.2022 la ora 09:00

    Complet: C3F LM civil
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul Loba – Prindii Gheorghe în contradictoriu cu pârâtele S.C. MINBUCOVINA S.A. - prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL Iaşi şi S.C. Price Banks SRL. Constată că activitatea desfăşurată de reclamant în perioadele 05.07.1985 – 24.01.1987, 16.06.1988 – 01.04.1990, 01.04.1990 – 01.01.1995 în cadrul EM Călimani, IM Moldova Nouă şi Sucursala Minieră Gura Humorului se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%. Respinge capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta S.C. Price Banks SRL, ca neîntemeiat. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.12.2022.

    Hotarare 1769/2022 din 19.12.2022
  • Sedinta din data de 06.12.2022 la ora 09:00

    Complet: C3F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 19.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată azi, 06.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2022
  • Sedinta din data de 22.11.2022 la ora 10:00

    Complet: C3F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.11.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2022
  • Sedinta din data de 25.10.2022 la ora 09:00

    Complet: C3F LM civil
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 22.11.2022.

    Incheiere de sedinta din 25.10.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD