P******** M****** D* P* L**** T********* M****** I***
Apelants**** A**** A*****
Apelant intimat inculpatI. În temeiul art. 421 pct.2 lit. a din Codul de procedură penală admite apelul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Ia?i împotriva sentin?ei penale nr. 23/10.05.2022 a Tribunalului Militar Ia?i. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi în fond, rejudecând: În baza art. 336 alin.1 din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul sg. ALEXA ANDREI la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e. În baza art. 67 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. i) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art.65 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art.66 alin.1 lit. i Cod penal, care se execută doar dacă pedeapsa principală devine executabilă. În baza art. 91 - art. 92 din Codul penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 93 alin. 1,2 lit. a şi 3 din Codul penal pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Boto?ani, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie; - să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate; - să desfăşoare pe o perioadă de 60 de zile o activitate neremunerată în folosul comunităţii la Serviciul Public Local de Asisten?ă Socială Boto?ani sau în cadrul Bibliotecii Jude?ene ”M. Eminescu”. În baza art. 404 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare ?i neîndeplinirea cu rea - credinţă a măsurilor ?i obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta decizie. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei care nu sunt contrare prezentei decizii. II. În temeiul art. 421 pct.1 lit. b din Codul de procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul sg. ALEXA ANDREI împotriva aceleia?i sentin?e. Conform art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată azi, 26.10.2022, prin punerea hotărârii la dispozi?ia inculpatului ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 89/2022 din 26.10.2022Stabileşte termen de pronunţare la data de 26.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2022