S********* L**** D** I********* M********
Apelant ReclamantA**** C***** S*****
ReclamantS***** G********* M***** S******** B*** M***
Intimat PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul apelant SLÎ Maramureş, de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 1104/A/2022 din 06.06.2022 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. 2104/100/2021, în sensul că în loc de „SÎP SH Maramureş,”, cum greşit s-a trecut, se va trece „SILÎ Maramureş”, cum este corect. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţat prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 27.06.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.06.2022Admite apelul declarat de reclamantul SLÎ Maramureş în numele membrei de sindicat ACS împotriva sentinţei civile nr. 140 din 15.02.2022 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. 2104/100/2021, pe care o schimbă în tot, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul SLÎ Maramureş în numele membrei de sindicat ACS în contradictoriu cu pârâta Şc G „MS” Baia Mare şi în consecinţă obligă pârâta la plata sporului de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază începând din data de 01.03.2018 pentru membra de sindicat ACS, precum şi la plata diferenţelor de drepturi salariale restante, care se cuvin cu acest titlu membrei de sindicat, până la data la care salariul de bază al acesteia, fără includerea sporului de stabilitate, va atinge nivelul reglementat de art. 38 al.6 din Legea nr. 153/2017. Obligă pârâta la plata acestor diferenţe salariale, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, precum la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă şi integrală a sumelor datorate. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 06.06.2022.
Hotarare 1104/2022 din 06.06.2022