K***** I***** I********** R* S*
ReclamantM******** G***** G******
PârâtSc 103 - Admite, în parte, cererea de valoare redusă. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 1522,35 lei reprezentând debit principal – contravaloare servicii contractate şi rate echipamente; suma de 87,57 lei reprezentând penalităţi de întârziere facturate calculate de creditorul cedent; 547,42 lei reprezentând taxă de reziliere; penalităţi de întârziere in cuantum de 0,5%/zi, datorate în continuare, de la data până la care au fost calculate de către creditorul cedent, şi până la data achitării integrale a debitului principal, limitate la valoarea acestui debit. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu103/2023 din 25.01.2023