G****** O***** G*******
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul Gavrilă Ovidiu Gheorghe, (cu CNP şi dom.), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş, (cu datele). Obligă pârâta la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei reclamantului, cu luarea în considerare a datelor cuprinse în adeverinţa nr. P5.1z2/5/2/749/2021 emisă de SNTFM „CFR Marfă” SA – Compartiment Exploatare – Zona Târgu Mureş Sud-Teiuş. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a diferenţelor de pensie rezultate în urma recalculării mai sus menţionate, începând cu data de 1.04.2022. Obligă pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată asupra diferenţelor de pensie mai sus menţionate, începând cu data de 01.04.2022 şi până la plata integrală a debitului. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 26.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 106/2023 din 26.01.2023În vederea legalei constituiri a completului de judecată, amână pronunţarea la data de 26 ianuarie 2023, hotărârea urmând să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.01.2023În vederea legalei constituiri a completului de judecată, amână pronunţarea hotărârii la data de 12 ianuarie 2023, hotărârea urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2022În vederea legalei constituiri a completului de judecată, amână pronunţarea hotărârii la data de 28 decembrie 2022, hotărârea urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.12.2022Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea hotărârii la data de 14 decembrie 2022, hotărârea urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.12.2022În vederea legalei constituiri a completului de judecată, amână pronunţarea hotărârii la data de 07 decembrie 2022, hotărârea urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2022Amână pronunţarea hotărârii la data de 23 noiembrie 2022, hotărârea urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mjlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2022