P******** D* P* L**** J********** D****** T**** S******
ContestatorP******* M*****
Intimat CondamnatÎn baza art. 277-279 C.p.p., Dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta deciziei penale nr. 116 pronunţate la data de 07.04.2022, în dosarul penal nr. 2129/225/2022 al Tribunalului Mehedinţi, respectiv, se va menţiona „În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, iar nu „În temeiul art. 275 alin. 2 CPP, obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 100 lei.”, cum greşit s-a menţionat. Dispune, din oficiu, înlăturarea omisiunii vădite, strecurate în minuta deciziei penale nr. 116, pronunţate la data de 07.04.2022, în dosarul nr. 2129/225/2022 al Tribunalului Mehedinţi, în sensul că, se va dispune: „În temeiul art. 587 alin.2 Cpp, fixează termen 1 lună de la pronunţarea prezentei decizii, după expirarea căruia poate fi reînnoită cererea sau poate fi formulată propunere de liberare condiţionată.” În baza art. 278 alin. 3 Cpp, despre îndreptarea efectuată se va face menţiune şi la sfârşitul actului corectat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.04.2022, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.04.2022În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 587 alin. 3 din C.p.p. Admite contestaţia formulată de P******** D* P* L**** J********** D****** T**** S****** împotriva sentinţei penale nr. 323/09.03.2022, pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin, în dosarul cu numărul 2129/225/2022. Desfiinţează parţial sentinţa penală atacată şi, rejudecând: Respinge cererea şi propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul P******* M***** şi menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale ce nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 100 lei. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p., Suma de 313 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu la Tribunalul Mehedinţi, conform delegaţiei nr. 880/06.04.2022, eliberată de Baroul Mehedinţi pentru av. Marinescu Laura Andreea, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 07 Aprilie 2022, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 116/2022 din 07.04.2022