Dosar 2130/85/2022 din 13.09.2022

calcul drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2130/85/2022
Data dosar:
13.09.2022
Instanta:
Tribunalul Sibiu
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
calcul drepturi salariale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.01.2023 la ora 09:00

    Complet: Fond Munca 2
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de către reclamantul R.A.C. în contradictoriu cu pârâta F.S. SIBIU, şi în consecinţă: Obligă pârâta să emită decizie prin care să se dispună recalcularea drepturilor salariate la nivelul maxim de salarizare pentru funcţia, gradaţia, postul şi vechimea în muncă similară cu cea a reclamantului, aflat în plată în cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu. începând cu data de 13.09.2019. Obligă pârâta să încheie cu reclamantul act adiţional la contractul individual de muncă al acestuia în care să menţioneze modificarea drepturilor salariale ca urmare a emiterii deciziei de recalculare. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor de bani reprezentând diferenţa dintre sumele încasate şi cele stabilite în urma recalculării începând cu data de 13.09.2019. de la data scadenţei fiecărei sume până la plăţii efective. Respinge în rest cererea. Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată azi, 26 ianuarie 2023, cu votul consultativ al asistenţilor judiciari şi pusă la dispoziţia părţilor-prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 64/2023 din 26.01.2023
  • Sedinta din data de 13.01.2023 la ora 10:00

    Complet: Fond Munca 2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 26.01.2023.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2023
  • Sedinta din data de 04.11.2022 la ora 10:00

    Complet: Fond Munca 2
  • Amână cauza

    Termen la data de 13.01.2023, ora 10:00, în vederea comunicării înscrisurilor depuse de pârâtă.

    Incheiere de sedinta din 04.11.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD