P******** D* P* L**** T********* B****
ApelantS****** S*****
Intimat InculpatP**** G***
Intimat Parte civilăR********* B***
Intimat Parte civilăDecizia nr. 476 În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lingă Tribunalul Bacău împotriva sentinţei penale nr. 315/D din 28.12.2021, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2132/110/2021, în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S****** S***** pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, cat si sub aspectul neretinerii prev. art.35 al.l C.pen., la infracţiunile de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond: Reţine la încadrarea juridică a infractiunilor prev.de art. 250 al. 1 C.pen., “efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos” si prev. de art. 360 alin. 1 C.pen. , ” acces ilegal la un sistem informatic”, a prev. art.35 alin.1 din Codul penal . Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului S****** S***** în cel două pedepse componente, de cate 1 (un) an închisoare, pe care le repune în individualitatea lor. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 250 al. 1 C.pen., “efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, cu aplicarea prev. art.35 alin.1 din Codul penal, de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare. În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare, astfel stabilită prin prezenta decizie, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinta penală apelată, ?i aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul de 4 luni, rezultând, în final, pedeapsa principală de 2 ani ?i 4 luni închisoare. Menţine dispoziţiile sentin?ei referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani si 4 luni închisoare, precum ?i toate celelalte dispozi?ii care nu contravin prezentei hotărâri. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penal, cheltuielile judiciare către stat răman în sarcina acestuia. Definitiva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.05.2022.
Hotarare 476/2022 din 19.05.2022În baza art. 405 C.pr.penală amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea pentru data de 19.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi părţilor procesuale, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.04.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2022T.21.04.2022, A6, ora 10,00 pentru lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 15.03.2022