M**** A******* S****
InculpatÎn baza art. 342 C. proc. pen. rap. la art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 Cod proc.pen., constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este competentă material şi teritorial în ceea ce priveşte judecarea prezentei cauze. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3303/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, privind pe inculpatul Manea Avramică Sandu, în cauza având ca obiect infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 Cp. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii faţă de inculpatul Manea Avramică Sandu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii reţinute în actul de sesizare. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.11.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 28.11.2022