Dosar 2139/186/2022 din 08.09.2022

alte cereri privind executarea ANULARE SUSPENDARE SUB SUPRAVEGHERE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2139/186/2022
Data dosar:
08.09.2022
Instanta:
Judecătoria Beclean
Departament:
JUDECĂTORIA BECLEAN
Obiect:
alte cereri privind executarea ANULARE SUSPENDARE SUB SUPRAVEGHERE
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.09.2022 la ora 08:30

    Complet: c2-penal c-prelim si fond
  • admite cererea

    În baza art. 583 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, admite sesizarea formulată de petent în contradictoriu cu intimatul, şi în consecinţă: Dispune anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin Sentinţa penală nr. 127/14.04.2022 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. 571/186/2021, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.05.2022. Dispune anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă Prin Sentinţa penală nr. 157/05.05.2022 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. 1082/186/2021, rămasă definitivă prin neapelare la data de 24.05.2022. În baza art. 40 alin.2 Cod penal constata că intimatul a comis infracţiunea de ultraj prev. de art. 257 alin. 1 raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 127/14.04.2022 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. 571/186/2021 şi infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 157/05.05.2022 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. 1082/186/2021, sub forma concursului real de infracţiuni prev. de art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte cele două pedepse de câte 9 luni închisoare şi aplică intimatului pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an închisoare. Constată că faţă de intimat s-a luat măsura preventivă a reţinerii pentru una zi. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, care se va calcula, potrivit art. 97 alin. 2 Cod penal de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 127/14.04.2022 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. 571/186/2021, prin care s-a dispus prima dată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere faţă de intimat, respectiv de la data de 03.05.2022. Obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă. Obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze un număr de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice în cadrul Primăriei comunei Şieu-Măgheruş sau în cadrul Primăriei comunei Şintereag, jud. Bistriţa-Năsăud. Atenţionează inculpatul asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere ori nu va executa, cu rea-credinţă, obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28.09.2022.

    Hotarare 239/2022 din 28.09.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD