C***** I****
InculpatÎn temeiul art. 348 alin. 1 CPP, raportat la art. 207 alin. 2 şi alin. 4 CPP, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luate faţă de inculpatul C I, 11, trimis în judecată în stare de control judiciar prin rechizitoriul nr. 225/P/2022 din 25.05.2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş pentru săvârşirea infracţiunii trafic de migranţi prevăzută de art. 263 alin. 1 şi 2 lit. a) CP, măsură luată prin ordonanţa din 09.04.2022 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timi?. În temeiul art. 207 alin. 7 CPP, cu aplicarea art. 207 alin. 4 CPP, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul C I, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv 28.07.2022 inclusiv. În baza art. 215 alin. 1 CPP, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: 1. să se prezinte la organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Timiş sau la Tribunalul Timi? ori de câte ori este chemat; 2. să informeze de îndată Tribunalul Timiş cu privire la schimbarea locuinţei; 3. să se prezinte la I.P.J. Hunedoara - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 CPP, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României decât cu încuviin?area prealabilă a Tribunalului Timi?. În baza art. 215 alin. 3 CPP atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 CPP supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de I.P.J. Hunedoara - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 CPP dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpatului, I.P.J. Hunedoara - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Hundeoara, Serviciului Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Hunedoara, Poliţia Municipiului Lupeni, Inspectoratul General al Poliţiei Române de Frontieră. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei azi, 30.05.2022.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata162/2022 din 30.05.2022Amână cauza la data de 30.05.2022, ora 13,00 în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 27.05.2022