Ţ**** G*********
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 3399/P/2022 în care s-a emis rechizitoriul la data de 17.08.2022 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, privind pe inculpatul Ţ**** G*********, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ţ**** G*********. Dispune fixarea termenului de judecată, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.10.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 11.10.2022