M******* A*** F*****
CondamnatAdmite propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui şi cererea condamnatului privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate M******* A*** F*****. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului M******* A*** F*****, anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr.1627/13.10.2021 a Judecătoriei Bacău, mandat de executare nr.1952/26.10.2021. În baza art.100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art.100 alin.5 şi art.104 al.2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că persoana condamnată a fost asistată de avocat ales. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată, prin punerea minutei hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţe, conform art.405 alin.1,2 C.p.p., azi, 30.03.2022.
Hotarare 363/2022 din 30.03.2022În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 30.03.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2022Având în vedere procesul verbal al Comisiei de liberări ce a fost trimis în copie, amână judecarea cauzei la data de 22.03.2022 fiind necesar înaintarea procesului verbal în original
Incheiere de sedinta din 08.03.2022Având în vedere solicitarea persoanei condamnate şi a apărătorului acesteia, amână judecarea cauzei la data de 08.03.2022
Incheiere de sedinta din 25.01.2022