C******* I**** D***** R***
PetentG****** I**
IntimatF**** M****
IntimatG***** G*******
IntimatÎn baza art. 341 alin. 6 lit. a C.pr.pen., Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul Ciobotea Ionuţ Daniel Raul, în contradictoriu cu intimaţii F**** M**** şi G***** G*******, împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa nr. 1151/P/2020 din 29.08.2022 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, privind săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 C.p. În baza art. 275 al. 2 C.pr. pen Obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată azi, 18.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 23/2023 din 18.01.2023Respinge ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de petentul Ciobotea Ionuţ Daniel Raul împotriva preşedintelui completului C5, împotriva preşedintelui completului C8 şi împotriva reprezentantului parchetului. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, azi 08.12.2022. Acordă termen pentru a se cita petentul cu menţiunea de a preciza intimatii cu care intelege sa se judece în contradictoriu şi care din solutiile de clasare dispuse prin ordonanţa nr 1151/P/2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia înţelege să le conteste, având în vedere că din motivele enunţate în plângere ar rezulta că aceasta vizează doar infractiunea de mărturie mincinoasă.
Incheiere de sedinta din 08.12.2022Respinge cererea de recuzare formulată de petentul Ciobotea Ionuţ Daniel Raul împotriva doamnei judecător Slăvuşete Anda Ramona. Fără cale de atac. Pronunaţă azi, 07.11.2022,prin punerea la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere recuzare 27/2022 din 07.11.2022Înaintează cauza la completul competent cu soluţionarea cererii de recuzare. Se emite adresă.
Incheiere de sedinta din 03.11.2022Termen preschimbat la data de 03.11.2022.