Z****** D******* A*****
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 35 coroborat cu art. 41 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală, constată că Judecătoria Darabani este competentă material şi teritorial să judece cauza ce formează obiectul dosarului nr. 2176/217/2022. În temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. 1 Cod de procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 154/P/2022 din data de 22.11.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Z.D.A., CNP – -, fiul lui -şi -, născut la data de -în oraşul -, judeţul -, cu domiciliul în sat şi comuna -, judeţul -pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Z.D.A. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 10 ianuarie 2023.
Incheierefinalacamerapreliminara din 10.01.2023