B**** C*******
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** M****
Intimat PârâtAcordă termen de judecată la data de 16 februarie 2023, ora 9:00. Încuviinţează cererea de emitere a unei adrese către C*** J******** D* P***** M**** cu solicitarea de a se depune la dosarul cauzei o copie certificată a punctului de vedere emis de minister având în vedere adresa nr. A80965/I/P888/24.11.2022 prin care Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Casa Naţională de Pensii Publice înştiinţează apelantul reclamant de faptul că petiţia sa a fost redirecţionată către C*** J******** D* P***** M**** însoţită şi de punctul de vedere al acestora. Prorogă pronunţarea asupra cererii de efectuare a unei expertize contabile judiciare având în vedere că instanţa, din înscrisurile depuse la dosar nu reuşeşte să stabilească dacă apelantul reclamant mai înţelege să stăruie în administrarea acestei probe. Respinge cererea privind interogatoriul intimatei pârâte având în vedere că nu sunt îndeplinite prevederile art. 351 Cod procedură civilă, nefiind vorba despre un fapt personal pentru a fi admisibilă proba cu interogatoriul Casei Judeţene de Pensii Mureş.
Incheiere de sedinta din 08.12.2022