C************* E******** P***************** V**** D* S**
ContestatorŞ***** D****
CondamnatSENT. PEN. NR.790/10.11.2022. În baza art. 595 C. pr. pen. şi art. 4 C. pen., respinge, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Vişeu de Sus cu privire la condamnarea aplicată intimatului ŞD prin Sentinţa penală nr. 566 din 27.06.2019 pronun?ată de Judecătoria Vi?eu de Sus în dosarul nr. 689/336/2019, definitivă prin neapelare la data de 16.07.2019, condamnat pentru comiterea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 275 al. 6 C. pr. pen., cheltuielile de judecată constând în onorariul avocatului desemnat din oficiu, avocat Mariş Vasile Cristian, în cuantum de 313 lei, rămân în sarcina statului ?i vor fi achitate din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 790/2022 din 10.11.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprez. parchetului, urmând a se pune în discuţie prezenta contestaţie după unificarea practicii judiciare cu privire la aplicabilitatea Dec. nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale. Amână judecarea cauzei la data de 10 noiembrie 2022, ora 09:00, termen dat în cunoştinţă condamnatului Ş***** D****.
Incheiere de sedinta din 13.10.2022