A***** L******
InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată competenţa Judecătoriei Târgu Secuiesc în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 1331/P/2019 emis la data de 20.09.2022 emis de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, privind pe inculpatul A***** L******, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped de art. 335 alin. 1 Cod penal, uz de fals, faptă prev. şi ped de art. 323 Cod penal, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. şi ped de art. 48 alin. 1 raportat la art. 320 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 10.11.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 10.11.2022