I****** A********
ReclamantI************ J******* D* P****** S******
PârâtM***** – I************ G****** A* P******* R***** B********
PârâtRespinge acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la arhiva secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Suceava. Pronunţată azi, 10.11.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 724/2022 din 10.11.2022Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al reclamantului. Se va reveni cu adresă către Poli?ia Rurală ?cheia - sec?ia 9 pentru a comunica dacă în perioada ianuarie - mai 2021 to?i lucrătorii au făcut rapoarte personale zilnice şi pentru a depune situa?ia dosarelor pe lucrător din anul 2016 până în prezent, având în vedere că nu s-a răspuns la această solicitare. Amână judecarea cauzei pentru data de 10.11.2022 cu citarea pârâţilor, reclamantul cu termen în cunoştinţă prin apărător. Pronunţată azi, 22.09.2022 în şedinţă publică. NOTĂ- după terminarea şedinţei de judecată s-a depus prin fax de către Poli?ia Rurală ?cheia - sec?ia 9, răspunsul la solicitarea instanţei, sens în care se va reveni de la emiterea unei noi adrese către această instituţie.
Incheiere de sedinta din 22.09.2022Admite cererea de amânare a cauzei pentru studiul înscrisurilor, cerere formulată de apărătorul ales al reclamantului. Se va reveni cu adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a comunica răspunsul primit de la I.P.J. Suceava în urma adresei nr. 2350/1/3/2021 din 02.06.2021. Se va reveni cu adresă către Poli?ia Rurală ?cheia - sec?ia 9 pentru a comunica dacă în perioada ianuarie - mai 2021 to?i lucrătorii au făcut rapoarte personale zilnice şi pentru a depune situa?ia dosarelor pe lucrător din anul 2016 până în prezent, având în vedere că răspunsul comunicat instanţei este incomplet.
Incheiere de sedinta din 02.06.2022În baza art. 258 Cod procedură civilă, instanţa încuviinţează proba cu înscrisuri, apreciindu-le utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei. Se va emite adresă către M.A.I.- INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE BUCUREŞTI pentru a depune la dosar actele ce au stat la baza emiterii dispozi?iei contestate, respectiv dispozi?ia ?efului Inspectoratului de Poli?ie al Jude?ului Suceava nr. 162.078/25.10.2021, prin care a fost reclamantul sanc?ionat cu „diminuarea salariului funcţiei de bază cu 10% pe o perioadă de 2 luni” pentru presupuse abateri disciplinare prevăzute de art. 57, din Legea nr. 360/2002; Se va emite adresă la Poli?ia Rurală ?cheia - sec?ia 9 pentru a comunica dacă în perioada ianuarie - mai 2021 to?i lucrătorii au făcut rapoarte personale zilnice şi pentru a depune situa?ia dosarelor pe lucrător din anul 2016 până în prezent; Se va emite adresă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a comunica răspunsul primit de la I.P.J. Suceava în urma adresei nr. 2350/1/3/2021 din 02.06.2021.
Incheiere de sedinta din 05.05.2022Admite cererea de amânare a cauzei în vederea studierii întâmpinării, cerere formulată de apărătorul reclamantului.
Incheiere de sedinta din 14.04.2022Admite cererea de amânare a cauzei. Introduce în cauză în calitate de pârât M***** – I************ G****** A* P******* R***** B******** – cu sediul în sector 5, str. Mihai Vodă, nr.6, Bucureşti care se va cita cu o copie a acţiunii şi a precizărilor formulate de reclamant cu menţiunea că are posibilitatea de a formula întâmpinare. Comunică apărătorului legal al reclamantului o copie a întâmpinării depuse de IPJ Suceava. Ia act de renunţarea la judecată a capătului de cerere privind „suspendarea” Dispoziţiei nr. 16.078/25.10.2021 emisă de şeful IPJ Suceava.
Incheiere de sedinta din 03.03.2022