A******* I****
ReclamantA******* I******
PârâtG*** I****
PârâtA******* A******
PârâtB*** I****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de petentul reclamant A I având ca obiect acordare ajutor public judiciar şi în consecinţă: Dispune eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 9450,5 lei, stabilită în dos nr.2214/336/2022, având ca obiect succesiune, în 18 rate lunare, achitându-se până în data de 15 a fiecărei luni, suma de 525,02 lei / lunar, începând cu luna ianuarie 2023. Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii sau reducerii de la plata taxei judiciare de timbru. Dispozitivul prezentei încheieri constituie titlu executoriu şi se comunică, din oficiu, Serviciului Fiscal Orăşenesc Vişeu de Sus. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se va depune la Judecătoria Vişeu de Sus. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14 Decembrie 2022.
Incheiere finala dezinvestire din 14.12.2022Amână soluţionarea cauzei pentru data de 14.12.2022, în vederea depunerii răspunsului la solicitarea instanţei de către ITM Maramureş
Incheiere de sedinta din 07.12.2022