B** C*** L***** C******
PetentB**** T*********** S*
CreditorAdmite cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc privind pe creditoarea şi pe debitoarea.Încuviin?ează executarea silită, prin toate formele de executare, a titlului executoriu – – Contract de credit în vederea recuperării debitului în cuantum de 15.774,15 RON, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale, la care se adaugă cheltuielile generate de procedura executării silite.Fără cale de atac.Pronun?ată astăzi, 20.10.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita din 20.10.2022