C************* E******** P***************** V**** D* S**
ContestatorD***** I*****
CondamnatL**** M****
CondamnatSent. pen. nr. 807/17.11.2022.În baza art. 595 C. pr. pen. şi art. 4 C. pen., respinge, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Vişeu de Sus cu privire la condamnarea aplicată intimatelor DI, şi LM, prin Sentinţa penală nr. 152/26.02.2019 pronunţate în dos. nr. 2206/336/2018 al Judecătoriei Vişeu de Sus definitivă prin neapelare la data de 19.03.2019, condamnate pentru comiterea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă prev. de art. 270 alin. 3 coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006, la pedeapsa de câte 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 275 al. 6 C. pr. pen., cheltuielile de judecată constând în onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu, avocat Mariş Vasile Cristian, în cuantum de 200 lei, rămân în sarcina statului ?i vor fi achitate din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 17 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 807/2022 din 17.11.2022STABILEŞTE TERMEN PENTRU PRONUNŢARE LA 17.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2022