K***** I***** I********** R* S*
ReclamantS****** A********
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A.,în contradictoriu cu pârâtul S A, având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.016,44 lei, reprezentând debit principal, compus din contravaloarea serviciilor contractate ?i rate echipamente. Respinge cererea cu privire la suma de 64,3 lei, reprezentând penalită?i de întârziere calculate confom prevederilor contractuale de către creditorul cedent Telekom Romania Mobile Communications S.A., înainte de data cesiunii, indicate în ultima factura emisă. Respinge cererea cu privire la suma de 327,87 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, calculate de creditorul cedent si indicate în ultima factură emisă. Respinge cererea cu privire la acordarea penalitătilor de întârziere, în cuantum de 0,5%/zi de întârziere conform contractului, de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent ?i până la data achitării integrale a debitului, calculate la contravaloarea debitului principal indicat mai sus. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 50 lei reprezentând taxa de timbru achitată conform O.P. nr. 804/12.10.2022. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria ?imleu Silvaniei, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei azi, 16.01.2023.
Hotararecameraconsiliu65/2023 din 16.01.2023