N****** E*******
ReclamantN****** C*********
ReclamantU********* P********** - P*** P*****
PârâtAdmite, ca întemeiată, acţiunea civilă formulată de reclamanţii N****** E******* şi N****** C*********,în contradictoriu cu pârâta U.A.T. oraş Pătarlagele, jud. Buzau şi în consecinţă: Constată dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenului în suprafaţă de 445 m.p., categoria de folosinţă arabil, situat în intravilanul oraşului Pătarlagele, jud.Buzau, str. Constantin Brâncuşi, nr. 9,tarlaua 486,parcela 8, identificat conform Planului de amplasament şi delimitare imobil, întocmit de ing.Vodarici Mirela (f.8), care face parte integrantă din prezenta hotarare. Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării sentinţei, potrivit prevederilor 466 alin.1 şi art.468 alin.1 cod proc.civilă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pătârlagele, sub sancţiunea nulităţii, conform prevederilor art.471 alin.1 cod proc.civilă. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată, astăzi,19.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1314/2022 din 20.12.2022Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 20.12.2022, ora 15.00. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 06.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2022Amână cauza la data de 06.12.2022, ora 12.00, faţă de lipsa martorului. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.10.2022.
Incheiere de sedinta din 04.10.2022Amână judecata cauzei la data de 04.10.2022, ora 11.00, pentru administrarea probelor încuviinţate părţilor.
Incheiere de sedinta din 21.06.2022