G******** P* "******** M******** R*****
PârâtG****** L************
ReclamantAdmite acţiunea formulată de reclamanta Gugeanu Laura - Daniela, cu domiciliul procesual ales la sediul reprezentantului, prin reprezentant Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâta Grădini?a PP. "Dumbrava Minunată" Re?i?a, şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să calculeze şi să plătească reclamantei daune moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi rezultate din stabilirea salariului de bază prin utilizarea tranşelor de vechime în învăţământ, în perioada 01.09.2018 – 31.08.2021, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 13 ianuarie 2023.
Hotarare 33/2023 din 13.01.2023