A********** E****
InculpatÎn temeiul art. 362 C.proc.pen., raportat la art. 208 alin. (2), alin. (5) şi la art. 207 alin. (7) C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luate faţă de inculpata A E, fără antecedente penale, cercetată pentru o infracţiune de complicitate de înşelăciune, în formă continuată (35 de acte materiale), prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 244 alin. 1 ?i 2 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (79 de acte materiale), prev. de art. 322 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen. În temeiul art. 208 alin. (5) raportat art. 207 alin. (4) C.proc.pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpata A E, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 31.10.2022. În temeiul art. 215 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instan?a de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fa?a căruia se află cauza (Judecătoria Timişoara) cu privire la schimbarea locuin?ei; c) să se prezinte la IPJ Timiş – Seriviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poli?ie sau ori de câte ori este chemată; d) să nu părăsească teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră prelimiară sau a instanţei; e) să nu se apropie la mai mult de 50 de metri de S V C şi P M ?i să nu comunice cu ace?tia direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatei că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C.proc.pen., supravegherea respectării de către inculpată a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către IPJ Timiş - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 C.proc.pen., dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatei, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră. În baza art. 242 C.proc.pen., respinge solicitarea inculpatei de revocare a măsurii preventive, ca neîntemeiată. În temeiul art. art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată astăzi, 02.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 02.09.2022