Dosar 22941/212/2022 din 14.09.2022

plângere contravenţională DPLC305937


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 22941/212/2022
Data dosar:
14.09.2022
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
plângere contravenţională DPLC305937
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.11.2022 la ora 08:30

    Complet: Camânări/incidente 21
  • Alte soluţii

    Admite în parte plângerea contraven?ională formulată de petenta ***, în contradictoriu cu intimata ***. Anulează în parte procesul-verbal de constatare ?i sanc?ionare a contravenţiei seria DPLC 305937 din data de 19.07.2022, emis de către intimata, în ceea ce priveşte sancţiunea amenzii aplicate, în cuantum de 500 lei, pe care o înlocuieşte cu sancţiunea avertismentului. Men?ine în rest procesul-verbal. Atrage atenţia petentei asupra urmărilor ce se pot produce prin săvârşirea unor astfel de fapte şi îi pune în vedere ca pe viitor să ia măsurile necesare în vederea respectării legislaţiei în vigoare. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 11.11.2022.

    Hotarare 13302/2022 din 11.11.2022
  • Sedinta din data de 07.11.2022 la ora 14:00

    Complet: C21
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 11.11.2022, pentru cand solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, astazi, 07.11.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD