B******** I*** E***
ReclamantC*** J******** D* P***** B**************
PârâtAdmite contestaţia formulată de reclamantul B.I.E. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B-N., şi-n consecinţă, Anulează decizia nr. 137012/21 decembrie 2021 emisă de pârâtă. Obligă pârâta la emiterea unei noi decizii de pensionare prin care să recalculeze pensia contestatorului cu luarea în calcul a veniturilor reprezentând ore festive şi ore acord din adeverinţa nr. 49/D/446/16.11.2021 eliberată de Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – Sucursala regională Cluj, începând cu data de 1.12.2021. Obligă pârâta să plătească contestatorului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi 20 aprilie 2022.
Hotarare 753/2022 din 20.04.2022din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea hotărârii judecătoreşi pentru data de 20 aprilie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2022